FEDERAȚIA GALURILOR URBANE

FEDERAȚIA GALURILOR URBANE

DEZVOLTARe DURABILĂ

Dezvoltare durabilă a zonelor defavorizate prin implementarea unor programe naționale, europene sau internaționale

Parteneriat public-privat

Utilizarea parteneriatului public-privat pentru definirea și implementarea politicilor publice de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității

Voluntariat

Participarea voluntară pentru implementarea proiectelor cu finanțare europeană

DEZVOLTARE LOCALĂ PLASATĂ SUB RESPONSABILITATEA COMUNITĂȚII

Strategii de dezvoltare locală

Schimbarea se face doar de jos în sus

Împreună pentru o comunitate incluzivă

FGU se adresează unui număr de aproximativ 3.600.000 de persoane din 37 de municipii, aproximativ 131.200 de persoane care trăiesc în zone urbane marginalizate, unui număr de peste 200 de organizații din sectorul privat (ONG-uri și SRL-uri), iar valoarea strategiilor de dezvoltare locală se ridică la suma de 211.555.930 euro. Datorită acestor aspecte, am fost selectați să participăm în cadrul tuturor structurilor parteneriale pentru elaborarea Programelor Operaționale și a Acordului de Parteneriat 2021 – 2027.

COLABORĂM CU ALTE ORGANIZAȚII

FINANȚĂRI PENTRU ACTORII LOCALI

Mobilizăm persoanele și liderii din comunitate

HARTA GALURILOR URBANE DIN ROMÂNIA

FGU
Selectează o localitate
Zoom
Tulcea (TL) Constanța (CT) Vaslui (VS) Brăila (BR) Ialomița (IL) Călărași (CL) Iași (IS) Galați (GL) Vrancea (VN) Neamț (NT) Botoșani (BT) Giurgiu (GR) Buzău (BZ) Prahova (PH) Covasna (CV) Suceava (SV) Bacău (BC) Dâmbovița (DB) Ilfov (IF) Harghita (HR) Teleorman (TR) Brașov (BV) Bistrița-Năsăud (BN) Sibiu (SB) Argeș (AG) Alba (AB) Mureș (MS) Cluj (CJ) Olt (OT) Sălaj (SJ) Hunedoara (HD) Vâlcea (VL) Maramureș (MM) Satu Mare (SM) Dolj (DJ) Gorj (GJ) Mehedinți (MH) Bihor (BH) Caraș-Severin (CS) Arad (AR) Timiș (TM) București (B) SM MM SV BT SJ BN CJ MS BH HR NT IS AR AB VS TM HD SB BC BV CV VN GL CS VL AG DB PH GJ BZ BR TL MH DJ TR GR IF CL OT IL CT B

CONTACTEAZĂ-NE

Adresă
Strada profesor dr. Aurel Păunescu Podeanunr. 144,  sala 404

E-mail
federatiagalurilorurbane@gmail.com

© 2021 FGU